Conform unui comunicat al instituţiei, Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) precizează că tarifele RCA pentru camioane s-au majorat de la 1 iulie la peste 20.000 de lei pentru clasa B0 și solicită Guvernului, Parlamentului, Consiliul Concurenței și Autorității de Supraveghere Financiară măsuri urgente de reglementare a acestora.
Instituţia prezintă un exemplu de poliță RCA primit din partea unui membru care arată cum tarifele asiguratorilor s-au majorat în numai un an cu peste 150%.
Totodată, UNTRR precizează că în forma actuală, proiectul de lege RCA nu rezolvă problema care a generat protestele transportatorilor și a condus la demararea discuțiilor cu ASF — respectiv stabilirea unui sistem de control al tarifelor de primă RCA, pe elemente de cost fundamentate, general acceptate de asiguratori, asigurați și ASF. Prin urmare, instituţia respinge noul proiect de lege RCA fiindcă nu conduce la o reducere a prețurilor pe segmentul RCA.
Astfel, pentru reducerea primei RCA, transportatorii propun majorarea gradului de cuprindere în asigurarea RCA a tuturor autovehiculelor, care s-ar putea realiza prin verificarea polițelor RCA cu ajutorul camerelor de supraveghere CNADNR — numerele de înmatriculare citite de aceste camere se vor exporta periodic către ASF, unde se vor compara cu baza de date existentă și se vor sancționa cele care nu au asigurare.