Ca urmare a solicitărilor primite din partea potenţialilor beneficiari ai programului, în sesiunile anterioare de depunere, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a decis, împreună cu Autoritatea de Management pentru Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (AM PNDR), modificarea Regulamentului de organizare şi funcţionare (ROF) a procesului de selecţie şi a procesului de verificare a contestaţiilor pentru proiectele finanţate prin intermediul submăsurilor din PNDR 2014 – 2020.
Modificările se referă la faptul că: plafonul maxim de depunere nu se va aplica în primele cinci zile calendaristice de la deschiderea sesiunii şi din fiecare etapă de depunere a proiectelor, indiferent de valoarea totală a fondurilor solicitate prin proiectele depuse; plafonul maxim de depunere de 120% din nivelul alocării sesiunii anuale a măsurii/submăsurii/componentei, se va majora la 200%; stabilirea unui termen de minimum şapte zile calendaristice de la publicarea formei finale a Ghidului Solicitantului pe pagina oficială de internet a Agenţiei, www.afir.info, şi până la lansarea sesiunii de primire a Cererilor de Finanţare.