În urma unei acţiuni de control desfăşurate la nivel naţional, în perioada 1 – 31 august, care a vizat modul de respectare a cerinţelor legislaţiei Uniunii Europene aplicabile comerţului intracomunitar cu ouă, inspectorii sanitari-veterinari au aplicat amenzi totale de 63.200 de lei pentru deficienţele constatate, anunţă Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).
Potrivit instituţiei, în intervalul 1 – 31 august, au fost verificate peste 600 de obiective: 491 de mijloace de transport produse de origine animală şi 114 de unităţi de destinaţie a ouălor provenite din statele membre ale UE.
Astfel, deficienţele constatate de reprezentanţii ANSVSA în urma controalelor au fost sancţionate prin aplicarea unui număr de 23 de sancţiuni contravenţionale şi prin acordarea unui număr de 7 avertismente, pentru care au fost stabilite termene de remediere.
Printre deficienţele constatate şi sancţionate de ANSVSA au fost:
– nerespectarea şi folosirea unor mijloace auto neautorizate sanitar veterinar pentru transportul ouălor;
– nerespectarea normelor sanitare veterinare privind condiţiile de igienă şi de temperatură pe durata transportului a ouălor provenite din comerţul intracomunitar;
– nerespectarea normelor sanitare veterinare privind condiţiile de igienă şi de temperatură în unităţile de destinaţie a ouălor provenite din alte state membre ale UE;
– marcarea necorespunzătoare a ouălor provenite din alte state membre ale UE şi destinate comercializării pe piaţa României.