Conform datelor prezentate de băncile locale în bilanţuri, la finalul lunii august a acestui an, s-au înregistrat creşteri ale credite pentru consum şi alte scopuri în monedă locală în valoare de 35,2 miliarde de lei (echivalentul a 7,9 mld. euro), cu 9% mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut.
Acest fapt se datorează dobânzilor foarte joase, dar şi de revenirea încrederii populaţiei în evoluţia economiei şi creşterea apetitului pentru consum.
Pe de altă parte creşterea creditului de consum se datorează scăderii finanţărilor ipotecare după introducerea legii dării în plată, vânzările noi fiind semnificativ mai mici.