Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a anunțat că 154.003 fermieri care au depus cereri pentru plata unică pe suprafaţă au primit 128,2 milioane de euro, ca avans aferent Campaniei 2016.
Din totalul celor 128,2 milioane euro, s-au plătit 110,2 milioane euro din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) din suma de 1,772 miliarde de euro alocată României. Diferenţa de 18 milioane euro reprezintă avansul pentru Măsura 13 – „Plăţi pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau cu alte constrângeri specifice”.
Potrivit regulamentelor europene, pentru anul de cerere 2016 statele membre pot plăti avansuri de până la 70% în cazul plăților directe și de până la 85% în cazul sprijinului acordat în cadrul dezvoltării rurale.
Plățile în avans aferente Campaniei 2016 se vor efectua în perioada 16 octombrie – 30 noiembrie 2016, la cursul de schimb de 4,4537 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană, în data de 30 septembrie 2016 și publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.