Conform datelor operative, execuţia bugetului general consolidat pe primele două luni ale anului 2017 s-a încheiat cu un excedent de 397,1 milioane lei, respectiv 0,05% din PIB, faţă de 788,1 milioane lei, respectiv 0,10% din PIB, înregistrat la aceeaşi perioadă a anului 2016.
Veniturile bugetului general consolidat, în sumă de 34,9 miliarde lei, reprezentând 4,3% din PIB, au fost cu 1,4% mai mici, în termeni nominali, faţă de perioada similară a anului precedent, se arată într-un comunicat transmis de Ministerul Finanţelor Publice (MFP).
Chiar dacă s-au înregistrat creşteri faţă de anul trecut la încasările din impozitul pe salarii şi venit (+13,6%), contribuţiile sociale (+11,9%), impozitul pe comerţ exterior şi tranzacţiile internaţionale (+18,8%) şi la venituri din capital (+76,8%), în ceea ce priveşte încasările din TVA, acestea au înregistrat o scădere faţă de primele două luni ale anului 2016 cu 15,8%, pe fondul reducerii, începând cu 1 ianuarie 2016, a cotei standard de TVA de la 24% la 20%, măsură care s-a reflectat în încasări începând cu luna februarie 2016. Totodată, începând cu luna februarie 2017 se reflectă în încasări şi efectele reducerii cotei standard de TVA de la 20% la 19%.