ANAF informează contribuabilii care doresc să îşi modifice anul fiscal că pot completa o nouă variantă a formularului (014), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 401/29.05.2017 prin O.P.A.N.A.F. nr. 1546/2017 pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularului (014) “Notificare privind modificarea anului fiscal”.
Acest formular se utilizează de către contribuabili pentru efectuarea opţiunii de modificare a anului fiscal şi de depune la organul fiscal competent, după cum urmează:
– în termen de 15 zile de la data începerii anului fiscal modificat sau de la data înregistrării contribuabilului, după caz;
– în termen de 15 zile de la data începerii noului an fiscal modificat, în cazul modificării perioadei anului fiscal modificat;
– până la data de 25 a celei de-a treia luni inclusiv, de la data la care s-ar fi închis anului fiscal modificat, în cazul în care anul fiscal modificat redevine an fiscal calendaristic.