Aplicarea mecanismului de plată defalcată a TVA va fi opțională pentru toți agenții economici, mai puțin cei aflați în insolvență sau care nu își îndeplinesc obligațiile fiscale reprezentând TVA pentru o perioadă mai mare de timp, a declarat ministrul Finanțelor Publice.
Acesta a mai declarat: „Vrea să vă menționez că având în vedere discuțiile la nivelul grupurilor de lucru din interiorul Ministerului de Finanțe, care sunt cele mai largi grupuri de lucru existente de la înființarea ANAF și a Ministerului de Finanțe, discuțiile avute cu mediul economic, mediul de business, întâlnirile cu sindicatele și patronatele, precum și discuțiile din Comisiile de Dialog Social, se are în vedere aplicarea opțională a split TVA pentru toți agenții economici, mai puțin a celor aflați în procedura de insolvență, conform prevederilor Legii 85/2014, și pentru agenții economici care nu își îndeplinesc obligațiile fiscale reprezentând TVA pentru o perioadă mai mare de timp”.