Din contul de TVA se vor putea achita şi alte obligaţii către stat!

Membrii Comisiei de buget-finanţe a Camerei au adoptat un amendament la propunerea legislativă pentru aprobarea OUG privind TVA split, potrivit căruia, prin contul TVA, se pot achita şi alte obligaţii fiscale către stat.

Propunerea legislativă pentru aprobarea OUG privind TVA split ar putea să intre miercuri pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaţilor, dacă membrii Comisiei de buget-finanţe vor emite un raport în şedinţa de luni.

Senatul a adoptat, pe 31 octombrie, proiectul de Lege de aprobare a ordonanţei 23/2017 privind plata defalcată a TVA, care se va aplica companiilor aflate în insolvenţă sau înregistrează întârzieri la plata TVA. Proiectul Legii de aprobare a Ordonanţei 23/2017 privind plata defalcată a TVA a fost adoptat cu 54 de voturi „pentru” şi 45 „împotrivă”.


Publicat

în

de către

Etichete: