Normele de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2020 privind acordarea unor facilităţi pentru creditele acordate de instituţii de credit şi instituţii financiare nebancare anumitor categorii de debitori au fost adoptate prin Hotărârea nr. 270/2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 285/2020.
Normele se aplică tuturor facilităţilor acordate de creditori debitorilor pentru suspendarea obligaţiilor de plată scadente, reprezentând rate de capital, dobânzi şi comisioane.
Vom discuta în cele ce urmează despre suspendarea rambursării creditelor ipotecare.
Normele stabilesc condiţiile de acordare a facilităţii de suspendare la plată a ratelor scadente aferente creditelor şi criteriile de eligibilitate a debitorilor persoane fizice.
Ce condiţii trebuie îndeplinite?
Poate fi suspendată rambursarea ratelor, dobânzilor şi comisioanelor scadente numai pentru creditele ipotecare care îndeplinesc următoarele condiţii cumulative:
a) au fost acordate până la data intrării în vigoare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2020, respectiv 30 martie 2020 inclusiv;
b) data scadenţei finale a obligaţiilor de rambursare a ratelor, prevăzută în contractele de credit, este ulterioară datei de intrare în vigoare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2020, respectiv 30 martie 2020 inclusiv;
c) nu le-a fost declarată scadenţa anticipată până la data de 30 martie 2020 inclusiv;
d) nu înregistrează rate scadente restante, la data de 16 martie 2020 inclusiv, sau debitorii au efectuat plata obligaţiilor restante până la data solicitării suspendării obligaţiei de plată în condiţiile prevăzute la art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2020.
Poate beneficia de acordarea facilităţii de suspendare a obligaţiei de plată a ratelor, dobânzilor şi comisioanelor aferente creditului ipotecar, care îndeplineşte condiţiile prevăzute mai, debitorul persoană fizică ale cărui venituri au fost afectate direct sau indirect de situaţia gravă generată de pandemia COVID – 19, sub condiţia transmiterii solicitării către creditor cel mai târziu în termen de 45 de zile de la intrarea în vigoare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2020.
Prin situaţii în care veniturile sunt afectate înţelegem: intrarea debitorului/membrilor familiei acestuia în şomaj tehnic ca efect al închiderii/restrângerii activităţii angajatorului, concedierea debitorului/membrilor familiei acestuia, reducerea salariului debitorului/membrilor familiei acestuia, plasarea debitorului în carantină instituţionalizată sau izolare la domiciliu, îmbolnăvirea cu COVID – 19 şi altele asemenea.
Ce termen are creditorul pentru a analiza cererea?
Creditorul analizează solicitarea formulată de debitor, verifică îndeplinirea condiţiilor şi în termen de maximum 15 zile de la data primirii solicitării comunică debitorului decizia sa de aprobare sau respingere a cererii de suspendare a obligaţiilor de plată a ratelor.
Modificarea clauzelor contractuale
Modificarea clauzelor contractuale ca efect al aprobării solicitării beneficiarului în temeiul prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2020 se realizează fără încheierea de acte adiţionale, prin notificarea clauzelor contractuale modificate, inclusiv noul grafic de rambursare a creditului şi graficul de rambursare a dobânzilor eşalonate, transmisă de creditor debitorului în termen de 30 de zile de la primirea solicitării.
Cum se va plăti creditul după expirarea suspendării plăţii?
Plata de către debitor a creanţei reprezentând dobânda totală aferentă perioadei de suspendare la plată se va face eşalonat, începând cu luna imediat următoare încheierii perioadei de suspendare, în 60 de rate lunare egale, fără perceperea de dobândă pentru această componentă a creditului ipotecar, iar graficul de rambursare a acestor plăţi se comunică în termen de 5 zile debitorilor.