Articolul 164 alin. (1) din Codul civil prevede că persoana care nu are discernământul necesar pentru a se îngriji de interesele sale, din cauza alienaţiei ori debilităţii mintale, va fi pusă sub interdicţie judecătorească.
Acest text de act normativ a fost criticat pe motiv ca încalcă dispoziţiile constituţionale fiind sesizată Curtea Constituţională.
Se susţine că instituţia punerii sub interdicţie operează o distincţie dihotomică între persoanele cu discernământ şi cele fără discernământ, respingând implicit posibilitatea ca discernământul adultului să fie parţial abolit/diminuat. Astfel, dispoziţia legală criticată nu permite individualizarea măsurii în funcţie de nevoile reale ale persoanei. Se mai arată că regimul juridic al punerii sub interdicţie nu conţine nicio măsură care să susţină persoana în procesul de luare a deciziilor.
Curtea Constituţională a reţinut că măsura punerii sub interdicţie judecătorească reglementată de art. 164 alin. (1) din Codul civil nu este însoţită de suficiente garanţii care să asigure respectarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale omului. Aceasta nu are în vedere faptul că pot exista diferite grade de incapacitate şi nici diversitatea intereselor unei persoane, nu se dispune pentru o perioadă determinată de timp şi nu este supusă unei revizuiri periodice.
Prin Decizia nr. 601/2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 88/2021, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a reţinut că dispoziţiile art. 164 alin. (1) din Codul civil sunt neconstituţionale.