Agenția Națională de Administrare Fiscală a dat publicității Ghidul privind tratamentul fiscal aplicabil veniturilor obținute din meditații acordate în particular de persoanele fizice.
În cazul în care persoanele fizice intenționează să realizeze sau realizează deja în mod individual venituri din prestarea de servicii reprezentând meditații, au obligația de a se înregistra la Oficiul Național al Registrului Comerțului și de a solicita autorizarea funcționării, în condițiile prevăzute de O.U.G. nr. 44/2008.
Ulterior înregistrării în registrul comerţului şi autorizării funcţionării, persoanele fizice au obligația de a depune la organul fiscal Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice (formular 212).
În cazul în care încep activitatea în cursul anului fiscal, persoanele fizice vor depune Declarația unică în termen de 30 de zile de la data producerii evenimentului.