ANAF. Notificarea de conformare a persoanelor fizice

Ordinul nr. 417/2023 prevede modificarea şi completarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 675/2018 privind aprobarea metodelor indirecte de stabilire a veniturilor şi a procedurii de aplicare a acestora.

Ordinul introduce o nouă secțiune dedicată notificării de conformare.

Notificarea de conformare a persoanelor fizice este efectuată de către organul fiscal competent, înaintea selectării pentru verificarea situaţiei fiscale personale.

Selectarea persoanelor fizice care urmează a fi supuse verificării situaţiei fiscale personale se face din lista persoanelor fizice propuse pentru efectuarea verificării situaţiei fiscale personale.

Programul de activitate se poate suplimenta cu până la 10% din capacitatea de efectuare a verificărilor situaţiei fiscale personale, cu acţiuni rezultate ca urmare a derulării unor programe/proiecte de creştere a conformării fiscale în cadrul cărora persoanele fizice au fost notificate cu privire la riscul de neconformare la declararea veniturilor impozabile şi la posibilitatea reanalizării situaţiei fiscale şi, după caz, a depunerii sau corectării declaraţiilor fiscale


Publicat

în

de către