Condițiile de aplicare a noilor scutiri de TVA în domeniul medical!

Hotărârea nr. 653/2023 prevede modificarea şi completarea titlului VII „Taxa pe valoarea adăugată” din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal.

Actul normativ vizează stabilirea condițiilor de aplicare a noilor scutiri de TVA în domeniul medical, introduse în Codul fiscal prin Legea nr. 88/2023, precum și corelarea actualelor dispoziții ale normelor, cu prevederile Codului fiscal, astfel cum au fost modificate prin Ordonanța Guvernului nr. 16/2022.

Ca urmare a acestor modificări şi completări, se impune introducerea unor prevederi prin care să se stabilească condițiile pentru aplicarea acestor scutiri, respectiv să se actualizeze dispozițiile normelor de aplicare.

Așadar, justificarea scutirii de taxă prevăzute la art. 294 alin. (5) lit. a) din Codul fiscal pentru serviciile de construire, reabilitare, modernizare de unităţi spitaliceşti din reţeaua publică de stat, pentru care beneficiarul este unitatea spitalicească din reţeaua publică de stat sau, după caz, instituţia/autoritatea publică centrală sau locală, care asigură finanţarea acesteia, potrivit legii, se realizează cu documentaţia în baza căreia sunt prestate aceste servicii, cum ar fi contractele încheiate cu beneficiarul.

Scutirea de taxă prevăzută la art. 294 alin. (5) lit. b) din Codul fiscal se aplică direct, prin facturare fără TVA, pentru livrările de echipamente medicale, aparate, dispozitive, articole, accesorii şi echipamente de protecţie, materiale şi consumabile de uz sanitar, precum şi pentru adaptarea, repararea, închirierea şi leasingul unor astfel de bunuri, efectuate către unităţi spitaliceşti din reţeaua publică de stat, pe baza declaraţiei pe propria răspundere a reprezentantului legal al unităţii spitaliceşti din care să rezulte că bunurile respective sunt destinate în mod normal utilizării în domeniul îngrijirilor de sănătate sau pentru utilizarea de către persoanele cu handicap, bunuri esenţiale pentru compensarea şi depăşirea handicapurilor.

Potrivit noutăților, scutirea de TVA pentru livrările de bunuri şi/sau prestările de servicii prevăzute la art. 294 alin. (5) din Codul fiscal, efectuate către unitatea spitalicească din reţeaua publică de stat sau, după caz, către instituţia/autoritatea publică centrală sau locală care asigură finanţarea acesteia, potrivit legii, în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a Legii nr. 88/2023 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal şi data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, se aplică dacă furnizorii/prestatorii fac dovada destinaţiei bunurilor/serviciilor prin orice probă şi mijloc de probă prevăzute de lege, inclusiv prin, dar nu limitat la, contractele şi declaraţiile pe propria răspundere.


Publicat

în

, , ,

de către