Ministerul Finanțelor propune o nouă schemă de ajutor de stat care prevede finanțarea nerambursabilă pentru investiţii

Ministerul Finanțelor propune o nouă schemă de ajutor de stat care prevede finanțarea nerambursabilă pentru investiţii cu impact major în economia românească, ale căror costuri eligibile depășesc 50 milioane lei.

Bugetul total al schemei este de 2,25 miliarde lei, respectiv echivalentul a aproximativ 450 milioane euro. Acordurile de finanțare se vor emite până la 31 decembrie 2026, iar plata ajutorului de stat se va realiza în perioada 2025-2032.

Înregistrarea cererilor de acord pentru finanţare se realizează în sesiuni anuale anunțate cu minimum 60 de zile lucrătoare înainte, durata fiecărei sesiuni fiind de 30 de zile lucrătoare.

Cererile de acord pentru finanțare depuse în sesiune se ordonează descrescător pe baza unui punctaj calculat și se analizează în limita bugetului sesiunii. Analiza cererilor de acord pentru finanțare se finalizează cu acord pentru finanțare (dacă sunt îndeplinite cumulativ toate condiţiile şi criteriile de eligibilitate) sau scrisoare de respingere. Plata ajutorului de stat se realizează după efectuarea parţială sau totală a cheltuielilor eligibile efectuate conform acordului pentru finanţare, în limita creditelor bugetare anuale aprobate.

Ajutorul de stat se va acorda în baza unor cheltuieli eligibile precum realizarea de construcții, achiziție de echipamente și active necorporale, iar activele aferente investiției trebuie să fie noi.


Publicat

în

de către