ANAF a publicat Ghidul privind anularea unor obligații bugetare

Măsurile reglementate se aplică pentru toate categoriile de debitori, cum ar fi:

– persoane fizice;
– persoane juridice, de drept public sau privat;
– asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică;
– persoane fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau
exercită profesii liberale;
– unităţi administrativ-teritoriale sau subdiviziuni administrativ-teritoriale ale
municipiului Bucureşti ori instituţii publice, astfel cum sunt definite prin Legea nr.
500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare,
precum şi prin Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările
şi completările ulterioare, după caz.

Debitorii care intenționează să beneficieze de anularea obligațiilor bugetare pot notifica organul fiscal cu privire la intenția lor, până cel mai târziu la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor și nu mai târziu de data de 25 noiembrie 2024, sub sancțiunea decăderii.


Publicat

în

de către