Regulamentul nr. 3/2025 prevede modificarea şi completarea Regulamentului Băncii Naţionale a României nr. 4/2021 privind raportarea de date şi informaţii statistice la Banca Naţională a României.
Pasivele fondurilor de investiţii, altele decât fondurile de piaţă monetară, se clasifică în următoarele categorii:
a) credite şi depozite atrase – sumele datorate de fondurile de investiţii creditorilor, altele decât cele care provin din emisiunea de titluri de valoare negociabile.
Categoria de pasive credite şi depozite atrase se clasifică, în funcţie de durata iniţială, în:
– credite şi depozite atrase cu durata iniţială mai mică sau egală cu un an;
– credite şi depozite atrase cu durata iniţială mai mare de un an şi mai mică sau egală cu 5 ani;
– credite şi depozite atrase cu durata iniţială mai mare de 5 ani.
b) acţiuni/unităţi de fond ale fondului de investiţii – acţiunile sau unităţile de fond, inclusiv sub forma titlurilor de capital, emise de fondul de investiţii care este inclus în lista fondurilor de investiţii în scopuri statistice. Acest post reprezintă datoriile totale către acţionarii fondului de investiţii. De asemenea, sunt incluse şi fondurile rezultate din beneficiile nedistribuite sau fondurile rezervate de către fondul de investiţii în anticiparea unor posibile plăţi şi obligaţii viitoare.