CE a respins cererea Guvernului de prelungire a taxării inverse la cereale

fonduri
Adresa Guvernului către Bruxelles a fost transmisă în luna octombrie a anului trecut, cu solicitarea ca termenul să fie prelungit cu încă doi ani, până în 2015, bazat pe faptul că Bulgaria şi Ungaria au cerut la rândul lor o astfel de derogare, iar un refuz pentru România ar genera discriminări.

Aceasta urma să fie a doua derogare de la sistemul fiscal normal, după ce, în iunie 2011, Guvernul a decis să aplice taxarea inversă la cereale şi plante tehnice pentru o perioadă de doi ani. Autorităţile au explicat atunci că această măsură reprezintă una dintre cele mai eficiente metode de combatere a evaziunii fiscale, prin eliminarea „firmelor fantomă” care nu plătesc taxa pe valoarea adăugată.

Prin introducerea taxării inverse la comerţul cu cereale între firme, taxa pe valoarea adăugată este aplicată la finalul lanţului comercial. Ministerul Finanţelor estima că taxarea inversă la cereale şi plante tehnice va genera venituri bugetare suplimentare de 240 milioane lei în 2011 şi 410 milioane lei în 2012.

Guvernul mai speră însă ca, în pofida refuzului pentru o nouă derogare, taxarea inversă la cereale să poată fi menţinută, pe baza unei directive aflată în analiza Comisiei Europene pentru combaterea fraudei în materie de TVA şi care prevede introducerea unui mecanism de reacţie rapidă, bazat pe acordarea de competenţe Comisei Europene pentru a acorda derogări temporare, şi o propunere separată, dar complementară, de extindere a domeniului de aplicare a taxării inverse prin includerea sectoarelor care fac deja obiectul unor cereri de derogare, printre care produsele agricole.

În 2011, Guvernul a solicitat iniţial o derogare de la regimul normal de aplicare a TVA prin taxarea inversă pentru livrările de bunuri din interiorul ţării la cereale, plante tehnice, legume, fructe, carne, zahăr, făină, pâine şi produse de panificaţie. Cererea a fost însă respinsă de către oficialii de la Bruxelles, iar Executivul a restrâns sfera produselor pentru care solicita derogare la cereale şi plante tehnice, respectiv pentru porumb, grâu, orz, orzoaică, secară, soia, rapiţă, floarea soarelui şi sfeclă de zahăr.


Publicat

în

de către

Etichete: