Potrivit declaraţiilor preşedintelui Federaţiei Internaţionale a Asociaţiilor Apicultorilor – Apimondia, Gilles Ratia, apicultura ajută sectorul agricol cu 15% datorită creşterii randamentului prin polenizare.
„Toate organizaţiile din agricultură trebuie să fie conştiente de un lucru foarte important, respectiv de faptul că atunci când ajută sectorul apicol, dacă o fac în mod cinstit, ajută cu 15% sectorul agricol datorită creşterii randamentului prin polenizare. Sectorul apicol oferă de fapt un ajutor de 15 ori mai mare pentru că participă la menţinerea diversităţii. Nu vorbim doar de polenizarea fructelor şi legumelor ci de polenizarea întregii florei sălbatice. Trebuie să fim conştienţi că 35% din alimentele pe care le mâncăm depind de micuţele albine, iar acest lucru este slab perceput deocamdată în România”, a spus Gilles Ratia.
De asemenea, preşedintele Apimodia a mai menţionat că apicultura din România a înregistrat o dezvoltare deosebită în ultimii ani şi o ameliorare a calităţii mierii, fiind organizate şi foarte multe cursuri de apicultură. Totuţi, România lasă loc importurilor de miere falsă şi de aceea ar trebui să existe asociaţii foarte puternice care să supravegheze aceste importuri şi să fie bine susţinute de guverne.