De la 1 ianuarie 2014 TVA ar putea fi redusă la 19%

images
Ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu, a declarat la finalul şedinţei BPN al PNL, că începând de la 1 ianuarie 2014 are în vedere reducerea TVA la 19% sau reducerea contribuţiilor sociale cu 5%, însă decizia pentru una sau alta dintre măsuri va fi luată în partea a doua a anului în USL.

Proiectul de hotărâre prevede şi „declasificarea informaţiilor secrete de stat şi secrete de serviciu” cuprinse în unele documente emise de Ministerul de Interne în perioada 14 ianuarie 1972 – 15 ianuarie 1991, ce se referă la activitatea penitenciarelor din acea perioadă.

Această declasificare, spun reprezentanţii Ministerului Justiţiei, este necesară întrucât informaţiile din respectivele documente nu prejudiciază siguranţa naţională şi deci pot fi date publicităţii. Mai mult, aceştia susţin că secretizarea unor astfel de informaţii încalcă legea privind liberul acces la informaţiile de interes public.

Totodată, prin adoptarea proiectului de hotărâre, s-ar elimina restricţiile specifice sistemului comunist privind accesul la informaţiile de interes pentru cetăţenii statului român şi s-ar asigura buna desfăşurare a activităţii instituţiilor.

Propunerile şi observaţiile referitoare la proiectul de act normativ supus dezbaterii pot fi transmise în scris pe adresa Ministerului Justiţiei, se arată pe site-ul instituţiei.


Publicat

în

,

de către

Etichete: