Hotărârea care prevede reluarea finalizării procesului de privatizare a Romtelecom prin vânzarea pachetului minoritar de acţiuni pe care statul român, prin Ministerul pentru Societatea Informaţională (MSI), le deţine în companie, a fost adoptată de către Guvern.
Hotărârea prevede selectarea de către Ministerul pentru Societatea Informaţională, a unui consultant specializat, bancă de investiţii sau consorţiu format dintr-o bancă de investiţii şi consultant juridic, care să aibă capacitatea de a presta şi servicii de investiţii financiare pe piaţa de capital în vederea finalizării privatizării companiei Romtelecom. În vederea organizării procesului de selecţie, a evaluării ofertelor consultanţilor şi a selectării consultantului, ministerul va constitui o comisie având un secretariat tehnic, a cărei structură, componenţă, atribuţii şi drepturi, mod de lucru se vor stabili prin ordin de ministru. Toate cheltuielile legate de remunerarea comisiei de evaluare şi selectare a consultantului pentru întreaga activitate desfăşurată vor fi suportate de către MSI, în limitele sumelor aprobate cu această destinaţie în cadrul bugetului MSI, la finalizarea procesului de vânzare a acţiunilor Romtelecom, din sumele încasate din vânzarea acestora.
Atribuţiile consultantului vor consta în acordarea de asistenţă specializată, inclusiv juridică, pe tot parcursul procesului de privatizare, elaborarea tuturor documentelor şi efectuarea tuturor proceselor a căror necesitate apare pe parcursul procesului de privatizare, inclusiv cele care au menirea de a optimiza procesul de privatizare (divizări, fuziuni, conversie etc.), elaborarea strategiei de privatizare şi propunerea metodei de privatizare.
Finalizarea procesului de privatizare este considerată oportună în contextul economic actual şi al profitabilităţii companiei care, în anul 2012, a înregistrat un profit de 312,634 milioane lei la o cifră de afaceri de 2,729 miliarde lei.
Finalizarea procesului de privatizare a Romtelecom în atenția Guvernului
de către
Etichete: