Data aplicării impozitului forfetar, încă neclară

impozit
Consilierul ministrului delegat pentru IMM-uri, Cosmin Trif, a declarat că impozitul forfetar ar putea fi aplicat de la 1 octombrie 2013 sau de la 1 ianuarie 2014, decizia privind data urmând să fie luată de comun acord de ministrul Finanţelor Publice şi de ministrul delegat pentru IMM-uri.

În ceea ce priveşte stadiul în care se află acest proiect, Trif a precizat că acesta a fost înaintat Ministerului de Finanţe spre analiză şi s-a ajuns la o serie de coeficienţi de plată, dar că nu au fost definitivaţi.

Impozitul forfetar ce s-ar putea aplica domeniilor turismului, alimentaţiei publice, cafenelelor, barurilor, dar şi în cel al întreţinerii şi reparării autovehiculelor, va elimina impozitul pe profit de 16% şi impozitul pe venitul microîntreprinderilor, de 3%.


Publicat

în

,

de către