Banca Comercială Română a primit cel mai mare plafon pentru creditele Prima Casă din noua etapă a programului guvernamental, de 220 milioane lei, din care 70 milioane lei sunt pentru achiziţia de locuinţe construite de ANL, finanţările fiind acordate doar în moneda naţională.
BRD, a doua bancă de pe piaţa bancară în funcţie de active, a primit un plafon de 180 milioane de lei, iar Banca Transilvania dispune de fonduri de 105 milioane lei.
Pentru creditele Prima Casă pot aplica cei care nu au o locuinţă proprie sau deţin una cu suprafaţă mai mică de 50 metri pătraţi.
BCR percepe o dobândă variabilă pentru finanţările acordate în cadrul programului Prima Casă, formată din indicele Robor la 3 luni şi o marjă de 2,3 puncte procentuale pentru clienţii care îşi încasează salariul într-un cont BCR, pentru restul marja fiind de 2,5%.