Conform datelor Registrului Comerţului, numărul insolvenţelor înregistrat în luna august este cel mai mic din acest an, fiind în scădere cu 7% faţă de luna similară a anului trecut.
Potrivit instituţiei, luna trecută au intrat în insolvenţă doar 658 de firme, totalul societăţilor aflate în incapacitate de plată în primele opt luni ridicându-se la 10.313.
Astfel, media lunară în perioada ianuarie-iulie a fost de circa 1.400 de firme.
Spre comparaţie, în primele opt luni ale anului 2012 s-au înregistrat 11.068 firme intrate sub incidenţa Legii insolvenţei la nivelul întregii ţări.
Judeţele cu cele mai multe insolvenţe indică Braşovul, Doljul şi Bucureşti.
Cele mai puţine insolvenţe au fost consemnate în judeţul Călăraşi şi Harghita.