Potrivit ANAF, 25 octombrie este termenul de plată pentru prima tranşă a impozitului pe venitul realizat de contribuabili din activităţi agricole impuse pe bază de norme de venit.
Astfel, veniturile din activităţi agricole determinate pe bază de norme de venit, realizate din exploatarea bunurilor (suprafeţe destinate producţiei vegetale/cap de animal/familie de albine), deţinute în comun sau în devălmăşie de proprietari, uzufructuari sau de alţi deţinători legali, înscrişi într-un document oficial, se atribuie proporţional cu cotele-părţi pe care aceştia le deţin în acea proprietate sau contribuabilului care realizează venituri din activităţi agricole, în situaţia în care acestea nu se cunosc.
Impozitul pe venitul din activităţi agricole se calculează de organul fiscal competent prin aplicarea unei cote de 16% asupra venitului anual din activităţi agricole stabilit pe baza normei anuale de venit, impozitul fiind final.
Impozitul se virează la bugetul de stat şi din acesta nu se distribuie cote defalcate către bugetele locale.