Vânzarea unui pachet de 15% din acţiunile Hidroelectrica

creditorii-au-aprobat-planul-de-reorganizare-a-hidroelectrica-tribunalul-bucuresti-decide-daca-producatorul_size9
Ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă, a anunţat că, în prima jumătate a anului 2014, statul va scoate la vânzare un pachet de acţiuni Hidroelectrica mai mare decât cel preconizat iniţial, respectiv de 15%.

Iniţial s-a convenit vânzarea unui pachet de acţiuni de 10% din capitalul social Hidroelectrica, însă după discuţiile cu Fondul Monetar Internaţional, pachetul a fost majorat la 15%.

Pe lângă pachetul de 15% din acţiunile Hidroelectrica, statul va scoate la vânzare, până la sfârşitul lunii iunie 2014, şi 51% din acţiunile Electrica. Ofertele publice se vor desfăşura după modelul Romgaz, cu acţiuni şi certificate globale de depozit (GDR).

Cea mai mare ofertă publică din istoria României, prin care statul a vrut să încaseze peste 410 milioane euro din vânzarea a 15% din Romgaz, a căpătat un interes extraordinar de ridicat din partea micilor investitori.


Publicat

în

de către