Cât „te costă” insolvenţa clientului tau?

insolventa-ss-caricatura

Din cauza creditelor acordate companiilor care au intrat în insolvenţă în primele nouă luni din 2013, băncile au pierdut 5,2 miliarde lei.

Insolvenţele companiilor, din primele nouă luni ale acestui an, au condus la pierderea a 77.000 locuri de muncă, mai puţin cu 1,8% faţă de aceeaşi perioadă din 2012 şi cu 53% mai mult faţă de 2011.

Un studiu arată că pierderile asumate de sectorul privat şi de cel de stat în urma intrării în insolvenţă a zeci de mii de firme se vor situa la 7,8 miliarde lei, respectiv 60% din total.

Constantin Coman a declarat într-o conferinţă de presă că în primele nouă luni din 2013 au intrat în insolvenţă 18.321 de companii, iar datoriile cumulate, neacoperite de valoarea  activelor în contabilitate, sunt de 13 miliarde lei, comparativ cu 8,5 miliarde lei în aceeaşi perioadă a anului trecut.


Publicat

în

de către