Potrivit declaraţiilor ministrului Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, pentru anul 2014 sectorul învăţământului primeşte 13% din bugetul naţional, adică peste 22 de miliarde de lei, cu două miliarde lei mai mult decât în 2013.
„Pentru că spaţiul public este inundat în aceste zile de informaţii inexacte despre bugetul alocat Educaţiei, o corectă informare a cetăţenilor trebuie să plece de la cifre. Astfel, pentru anul 2014, Educaţia primeşte 13% din bugetul naţional, adică peste 22 de miliarde de lei, cu două miliarde mai mult decât în 2013. Este cea mai mare creştere din ultimii ani. În valoare absolută, Educaţia va beneficia în 2014 de cel mai mare buget din 2009 încoace, la care se pot adăuga fondurile de la Sport şi Tineret, respectiv cele care îi vizează pe elevi şi studenţi, precum şi fondurile destinate integrării tinerilor pe piaţa muncii„, a mai precizat ministrul într-un comunicat.
De asemenea, în ceea ce priveşte salarizarea, ministrul a mai spus că salariile profesorilor debutanţi, ale asistenţilor şi ale preparatorilor vor creşte cu 10%, iar subvenţiile pentru cămine şi cantinele din campusurile universitare vor fi majorate tot cu 10%.