Fonduri UE de 350 de milioane euro de la POS Transport şi Mediu la POR

euro2Ministru al Dezvoltării, vicepremierul Liviu Dragnea, a informat că a cerut Comisiei Europene realocarea a 350 de milioane de euro de la programele pentru Transport şi Mediu către POR.

„Am făcut o solicitare la Comisia Europeană să fie o realocare de 250 de milioane de euro de la POS Transport şi 100 de milioane de euro de la POS Mediu la Programul Operaţional Regional ca să finanţăm majoritatea din aceste şcoli (construcţii şi renovare – n.r.), numai că nu le putem finanţa decât pe cele care sunt în contract cu consiliile locale, pentru că POR a finanţat şcoli numai dacă sunt aplicanţi consiile locale. Suma pe care noi am propus-o şi sperăm să accepte Comisia este de 230 de milioane de euro care vor fi destinaţi pentru a finanţa aceste şantiere la şcoli, diferenţa urmând să o punem din bugetul de stat”, a precizat ministrul Dezvoltării.

Acesta a mai menţionat că sunt 4.717 şantiere deschise în prezent în teritoriu, pentru care sunt necesari circa 6 miliarde de lei pentru finisarea lucrărilor şi recepţia acestora.

Totodată, Dragnea a subliniat că pentru finisarea proiectelor privind şcolile sunt necesari 1,7 miliarde de lei, însă nu toate sumele din facturi au fost consemnate la nivelul primăriilor astfel încât să figureze drept arierate, potrivit datelor din contabilitate.


Publicat

în

de către