Dividende pentru acționarii Romgaz

romgaz

Compania Romgaz Mediaş a hotărât să ofere acţionarilor săi dividende în valoare de 990,6 milioane lei, cu 7,15% mai puține decât cele acordate anul trecut.

Producătorul de gaze naturale propune posesorilor de acțiuni un dividend brut de 2,57 lei/acţiune, care raportat la cel mai recent preţ al acţiunilor Romgaz la bursă, de 33,49 lei, conferă un randament de 7,67%.

În 2013 Romgaz a repartizat acţionarilor un dividend brut de 27,68 lei/acţiune, însă atunci numărul de acţiuni era mai mic, iar valoarea nominală era de 10 lei/titlu. Ulterior Adunarea Generală a Acționarilor a decis să scadă această valoarea până la 1 leu, astfel ca numărul de acţiuni să fie majorat de circa zece ori.

Noua inițiativă în domeniul acțiunilor urmează să intre în vigoare în data de 28 iulie. Pentru aceasta, propunerea de dividend urmează să fie discutată într-o AGA programată pentru 28 aprilie.

Actualmente valoarea dividendelor deținute de compania Romgaz este mai mare decât profitul net preliminar prezentat la finalul lunii februarie, de 930,7 milioane lei (210,6 milioane euro). Pe atunci profitul companiei era cu 17% mai mic decât câştigul din 2012.

În prezent statul român deține 70% din acțiunile Romgaz, Fondului Proprietatea îi revine 15% din titluri, iar restul acțiunilor se află în posesia altor investitori, care le-au achiziționat în anul 2013 în urma unei ofertei publice lansate de bursa de la Bucureşti, şi cea de la Londra.

Ședința din 26 martie la care s-a discutat propunerea de divident s-a încheiat cu creșterea acțiunilor Romgaz cu 1,48%, la cotația de 33,49 lei. Pentru această cotaţie, capitalizarea bursieră a producătorului de gaze este de 12,907 miliarde lei sau 2,891 miliarde euro.


Publicat

în

,

de către