Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1790/2012 aprobă modelul şi conţinutul formularului (300) „Decont de taxă pe valoarea adăugată“, cod MFP 14.13.01.02, prevăzut în anexa nr. 1. Formularul se completează şi se depune conform instrucţiunilor de completare prevăzute în anexa nr. 2, caracteristicile sale de tipărire, modul de utilizare şi păstrare fiind stabilite în anexa nr. 3. Decontul de taxă pe valoarea adăugată menţionat se utilizează începând cu declararea obligaţiilor fiscale aferente primei perioade fiscale din anul 2013, modificările aduse la formularul 300 fiind necesare în vederea punerii în aplicare a sistemului TVA la încasare.
Persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA care efectuează în perioada de raportare numai operaţiuni în interiorul ţării pot opta pentru completarea formularului de decont simplificat, prin bifarea căsuţei corespunzătoare din programul de asistenţă pus la dispoziţie pe pagina de internet a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Formularul (300) „Decont de taxă pe valoarea adăugată“ se depune la organul fiscal competent, la următoarele termene:
a) lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se depune decontul, de persoanele impozabile pentru care perioada fiscală este luna calendaristică;
b) trimestrial, până la data de 25 inclusiv a primei luni din trimestrul următor celuipentru care se depune decontul, de persoanele impozabile pentru care perioada fiscală este trimestrul calendaristic;
c) semestrial, până la data de 25 inclusiv a primei luni din semestrul următor celui pentru care se depune decontul, de persoanele impozabile pentru care organul fiscal competent a aprobat ca perioadă fiscală semestrul calendaristic;
d) anual, până la data de 25 ianuarie inclusiv a anului următor celui pentru care se depune decontul, de persoanele impozabile prevăzute la pct. 80 alin. (4) din Normele metodologice şi de persoanele impozabile pentru care organul fiscal competent a aprobat ca perioadă fiscală anul calendaristic;
e) până la data de 25 a celei de-a treia luni a trimestrului calendaristic, pentru primele două luni ale aceluiaşi trimestru calendaristic, de persoanele impozabile care utilizează trimestrul ca perioadă fiscală şi care efectuează o achiziţie intracomunitară taxabilă în România, dacă exigibilitatea taxei aferente achiziţiei intracomunitare intervine în a doua lună a respectivului trimestru. Decontul se va depune pentru luna a doua a trimestrului, dar va cuprinde şi operaţiunile realizate în prima lună a acestuia. În situaţia în care exigibilitatea taxei aferente achiziţiei intracomunitare intervine în prima sau în a treia lună a trimestrului calendaristic, sunt aplicabile în mod corespunzător dispoziţiile lit. a).
Atenţie însă! Nu se înscriu în decont:
– taxa pe valoarea adăugată din facturile de executare silită, de către persoanele abilitate prin lege să efectueze vânzarea bunurilor supuse executării silite;
– taxa pe valoarea adăugată pentru care se află în derulare o înlesnire la plată.
La data intrării Ordinului 1790/2012 în vigoare se abrogă Ordinul preşedintelui ANAF nr. 3.665/2011 pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularului (300) „Decont de taxă pe valoarea adăugată“, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 3 ianuarie 2012.