Ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea, a declarat că estimările referitoare la încasările din impozitul pe construcţiile speciale indică 1,5 miliarde de lei, însă în bugetul pe 2014 s-au prevăzut doar 488 de milioane de lei.
FMI a spus că oricum nu se colectează 100% din nicio taxă, deci riscul de necolectare este mai mare pentru taxa nouă, considerând că se vor colecta cam o treime din această estimare.
Potrivit, secretarului de stat în Ministerul Finanţelor Publice, Dan Manolescu, urmeză să fie aprobate normele de aplicare pentru „taxa pe stâlp” după ce Parlamentul va adopta Ordonanţa 102/2013, publicată în Monitorul Oficial nr. 703 din 15 noiembrie 2013, cu corecţiile necesare.
Impozitul pe construcţiile speciale este de 1,5% din valoarea acestora, care vizează numai persoanele juridice şi se va aplica pentru reţelele de transport, stâlpi, depozite sau magazii.
De asemenea, Consiliul Local a acordat scutire de la plata impozitului pe clădiri conform titlului IX din Codul fiscal. Vor fi scutite de la plata impozitului şi plantaţiile pomicole şi viticole, terasele pe arabil, institutele naţionale de cercetare – dezvoltare, instituţiile publice, asociaţiile, fundaţiile şi celelalte persoane juridice fără scop patrimonial.