Monitorizarea actualizării şi publicării Registrului public al auditorilor financiari din România

Consiliul superior al Consiliului pentru Supravegherea în Interes Public a Profesiei Contabile, întrunit în şedinţa din 11 octombrie 2012, a adoptat prin Decizia nr. 41/2012 Procedura privind monitorizarea actualizării şi publicării Registrului public al auditorilor financiari din România de către Camera Auditorilor Financiari din România.

Astfel, Consiliul pentru Supravegherea în Interes Public a Profesiei Contabile (CSIPPC) pune în aplicare Procedura privind monitorizarea actualizării şi publicării Registrului public al auditorilor financiari din România de către Camera Auditorilor Financiari din România (CAFR), prin Departamentul monitorizare şi investigaţii (DMI). Totodată, CSIPPC aprobă hotărârile Consiliului CAFR privind atribuirea sau reatribuirea calităţii de membru, autorizarea, înscrierea, suspendarea, retragerea şi radierea persoanelor fizice şi persoanelor juridice, după caz, în şi din Registrul public al auditorilor financiari din România, în temeiul Procedurii de avizare sau aprobare a actelor cu incidenţă asupra activităţii de audit statutar emise de către Consiliul CAFR.

CAFR transmite CSIPPC hotărârea Consiliului CAFR referitoare la publicarea anuală sau trimestrială a Registrului public al auditorilor financiari din România şi a modificărilor operate în acesta, după caz.

De asemenea, se prevede că CSIPPC poate trimite, în mod aleatoriu, unui număr de auditori financiari persoane fizice şi persoane juridice solicitări de furnizare de informaţii conţinute în Registrul public al auditorilor financiari din România, pentru a verifica dacă informaţiile furnizate de către auditori corespund cu informaţiile publicate în Registrul public al auditorilor financiari din România.


Publicat

în

de către