Sectorul public şi sectorul ONG – pregătite pentru fondurile UE 2014-2020

downloadAsociaţia Actori Europeni, în parteneriat cu Asociaţia Eurocentrica au desfăşurat, timp de 10 luni, la Bucureşti, proiectul „Instruire, metodologie şi platformă de informare şi pregatire a Coaliţiei pentru programare POS DRU”, care a avut ca scop creşterea capacităţii proprii a celor două organizaţii de a colabora cu administraţia publică, în vederea obţinerii unor îmbunătăţiri structurale şi de proces ale managementului ciclului de politici publice privind fondurile şi instrumentele de coeziune şi structurale.
Proiectul este cofinanţat din FONDUL SOCIAL EUROPEAN prin Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative 2007-2013, cod SMIS 40130.
Valoarea totală eligibilă a proiectului (fără TVA) reprezintă 499.350 lei, din care: 424.451,75.lei – valoare eligibilă nerambursabilă.
Obiectivul general al proiectului: Crearea unei administraţii publice mai eficiente şi mai eficace în beneficiul socio-economic al societăţii româneşti.
Peste 30 de persoane – angajaţi şi voluntari ai celor doua asociaţii partenere, ai altor ONG-uri dar şi funcţionari din Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice – au beneficiat de sesiuni de training despre mecanisme de consultare între autorităţi şi mediul privat, la nivel naţional şi european şi alte teme relevante în contextul fondurilor UE.
În acelaşi proiect au fost elaborate 300 de bucăţi ghiduri de bune practici pentru sectorul ONG, respectiv administraţia publică, în procesul decizional cu privire la fondurile europene.
Platforma online creată în cadrul proiectului, uelive.ro, constituie suportul online care va concentra, dincolo de finalizarea acestui proiect, informaţii, documente, dezbateri şi propuneri pe subiectul fondurilor europene în perioada 2014-2020.


Publicat

în

,

de către