ANEVAR a lansat Baza Imobiliară de Garanţii

http://www.dreamstime.com/stock-image-image38566841
Asociaţia Naţională a Evaluatorilor Autorizaţi din România a lansat Baza Imobiliară de Garanţii (BIG).
BIG este un soft cu informații centralizate, desprinse din rapoartele de evaluare realizate de membrii ANEVAR pentru garantarea împrumuturilor.

„BIG e un prim pas foarte important. Începând cu 1 iulie, toate rapoartele care se realizează pentru bănci au o sinteză care trebuie raportată în această bază de date. Sinteza include o prezentare succintă a proprietăţii, încadrarea ei într-una din categorii, e curăţată de confidenţialitate, evident, apare un cod fiscal unde ele pot fi localizate şi evaluarea estimată de către evaluator. Deci, vom avea o bază de date care va conţine toate opiniile pe care evaluatorii le dau. E cea mai importantă investiţie pe care o putem face şi am cerut un audit al bazei de date din punct de vedere al securităţii IT”, a declarat preşedintele ANEVAR, Adrian Vascu.

Băncile vor avea acces la BIG doar pentru evaluările efectuate în numele instituţiei respective de credit.


Publicat

în

de către