BNR a prezentat raport asupra inflaţiei

Tinta-de-inflatie-de-3-5--din-2013--conditionata-de-un-an-agricol-ca-in-2011
Cele mai recente date statistice evidențiază rămânerea ratei anuale a inflației la niveluri negative. Aceasta s-a plasat însă pe un palier inferior celui anticipat, în principal ca urmare a scăderii peste așteptări a prețului combustibililor.

Rata anuală a inflației s-a situat în luna septembrie 2015 la -1,7 la sută, în condițiile conjugării efectelor scăderii prețurilor volatile cu cele ale extinderii, începând cu 1 iunie 2015, a sferei de aplicabilitate a cotei reduse a TVA, de 9 la sută, la toate alimentele, băuturile nealcoolice și serviciile de alimentație publică.

Rata medie anuală a inflaţiei a coborât la zero, iar indicatorul relevant pentru evaluarea procesului de convergenţă cu Uniunea Europeană – rata medie anuală a inflaţiei determinată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum – s-a redus la 0,2 la sută de la 0,5 la sută în august 2015.

Din perspectiva activității economice, relativa temperare a ritmului de creștere economică înregistrată în trimestrul II 2015 nu s-a regăsit în evoluţia componentelor majore ale cererii agregate: consumul privat și investițiile au înregistrat cele mai ridicate contribuții la dinamica PIB real din perioada postcriză, iar cererea externă netă şi-a restrâns aportul negativ. Datele ilustrează, în plus, prelungirea tendinței ascendente a dinamicii câștigurilor salariale nominale și a costurilor unitare cu forța de muncă în industrie.

Analiza indicatorilor monetari a relevat consolidarea dinamicii anuale pozitive a creditului neguvernamental exclusiv pe seama intensificării ritmului de creștere a componentei în monedă națională. Ponderea creditului în lei în creditul total acordat sectorului neguvernamental a atins 50,2 la sută, devansând după aproximativ 8 ani pe cea a împrumuturilor în valută. Această evoluție este benefică din perspectiva mecanismului de transmisie a politicii monetare și a atenuării riscurilor la adresa stabilității financiare.

Contextul general a indus dificultăți suplimentare pentru adoptarea unei decizii de politică monetară. Pe plan intern, procesul de numire a unui nou guvern accentuează incertitudinile legate de mixul de politici macroeconomice, mai ales că bugetul pentru anul 2016 este încă neconfigurat.

Mediul extern continuă, de asemenea, să fie marcat de incertitudini, având ca surse principale evoluțiile economice din China și din alte state emergente majore, cu implicații asupra creșterii economice a zonei euro, dar și la nivel gobal. La aceasta se adaugă continuarea divergențelor în ceea ce privește conduitele politicilor monetare ale principalelor bănci centrale ale lumii.

În aceste condiții și pe baza datelor disponibile în prezent, CA al BNR a hotărât menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,75 la sută pe an, continuarea gestionării adecvate a lichidităţii din sistemul bancar și păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei și în valută ale instituțiilor de credit.


Publicat

în

de către

Etichete: