Cinteză, BNR: Mai este loc de restructurare. Bancherii trebuie să-şi facă clientul partener

ccDupă aproape 7 ani de la începutul crizei economice, sistemul bancar a rămas fără 1/5 din salariaţi şi din unităţi. Un număr de 14.282 de salariaţi au plecat din sistem şi 1.349 de sucursale şi agen­ţii au fost închise.

„La sfârşitul primului semestru din acest an erau 57.340 de salariaţi la nivelul sistemului bancar şi 5.203 unităţi. Mai este loc de restructurare. Însă, restructurarea nu înseamnă numai reduceri de personal. Înseamnă şi schimbare de mentalităţi. Şi calitate. Pro­blema este ca bancherii să înceapă să se gândească la alt model de business. Unii fac acest lucru, alţii nu. Bancherii trebuie să-şi facă clientul partener. Pentru că de la clienţi îşi trag profitul“, a afirmat Nicolae Cinteză, directorul Direcţiei Suprave­ghere din cadrul BNR.

În semestrul I din 2015 nu­mărul sucursalelor şi agenţiilor s-a micşorat cu 100 de unităţi, iar din sistemul bancar au plecat circa 400 de persoane. În această perioadă, sistemul bancar a revenit pe profit şi rata creditelor neperformante a coborât sub 13%, la minimul ultimilor 5 ani.

Potrivit datelor băncii centrale, infrastructura industriei bancare a atins apogeul în anul de boom economic 2008, când reţelele teritoriale au ajuns la un record de 6.552 de sucursale şi agenţii, în care lucrau peste 71.600 de angajaţi.


Publicat

în

de către