Noul Cabinet guvernamental instalat la Palatul Victoria își propune să aducă modificări atât Codului Fiscal, cât și Codului de Procedură Fiscală până la 1 februarie, termen până la care Parlamentul va fi în vacanță. Guvernul va adopta noi reglementări și pentru comisioanele bancare.
Odată instalat, noul Guvern va anula obligativitatea CASS de 5,5% pentru persoanele fizice care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală, investiții (dividende, dobânzi), precum și din alte surse, dacă mai realizează și venituri din salarii, pensii sau venituri din activităti independente.
Pe lângă aceste măsuri Guvernul va adopta și noi reglementări privind comparabilitatea comisioanelor aferente conturilor de plăți, schimbarea conturilor de plăți și accesul la conturile de plăți cu servicii de bază.