În 2012, rezervele valutare ale BNR au scăzut

Rezervele valutare ale BNR au fost în scădere cu două miliarde euro faţă de finele anului 2011, astfel încheind anul trecut la un nivel de 31,2 miliarde euro. S-au situat  însă în creştere uşoară faţă de luna noiembrie 2012, când au totalizat 31,16 miliarde euro.
La finele anului 2011, rezervele valutare ale BNR au fost de 33,2 miliarde euro. În ultima lună a anului trecut au avut loc intrări de 2,13 miliarde euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor Publice, alimentarea contului Comisiei Europene şi venituri din administrarea rezervelor internaţionale.
Ieşirile care au avut loc în luna decembrie, au totalizat 2,09 miliarde euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută, inclusiv a treia rambursare de capital şi dobândă în sumă de 252,05 milioane echivalent euro din împrumutul de la Fondul Monetar Internaţional.
S-a menţinut  la 103,7 tone, rezerva de aur . Valoarea acesteia s-a situat la 4,27 miliarde euro. Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) la 31 decembrie 2012 au fost de 35,413 miliarde euro, faţă de 35,594 milioane euro la 29 noiembrie 2012.


Publicat

în

de către