Conform datelor Băncii Naţionale a României (BNR), rata creditelor neperformante a fost de 13,57%, în ianuarie, în scădere cu 0,04% faţă de nivelul consemnat la sfârşitul anului 2015.
Conform definiţiei ABE, implementată în cadrul naţional prin Ordinul BNR nr. 6/2014, expunerile neperfomante sunt cele care îndeplinesc o serie de criterii ca expuneri semnificative cu scadenţa depăşită cu peste 90 de zile. Totodată, pentru expunerile neperformante se consideră că este improbabil ca debitorul să îşi plătească integral obligaţiile din credite, indiferent de existenţa oricărei sume, restante sau numărul de zile de întârziere de plată.
Astfel, potrivit datelor BNR, numărul persoanelor fizice înregistrate la Biroul de Credit, cu restanţe mai mari de 30 de zile la bănci şi instituţii financiare nebancare, s-a majorat la 713.921 de persoane, în ianuarie, fiind mai multe cu 9.675 faţă de luna decembrie 2015.
Privitor la valoarea restanţelor, în luna ianuarie, acestea se ridicau la 11,03 miliarde lei, din care peste 4,43 miliarde lei erau în moneda naţională, 4,61 miliarde lei echivalent în euro, 1,93 miliarde lei echivalent în alte valute şi 48,4 milioane lei echivalent în dolari.