Legea insolvenței personelor fizice va avea un impact major asupra băncilor

descărcare (11)Asociația Română a Băncilor evaluează că impactul aplicării Legii insolvenței persoanelor fizice în România se ridică la aproximativ 3,5 miliarde de lei, luând în calcul faptul că o parte dintre clienții buni platnici ar putea hotărî să nu mai achite, așteptând „beneficiile” insolvenței, dar și costurile de logistică ale băncilor cu implementarea unei astfel de legi, conform președintelui executiv al Asociației, Florin Dănescu.

Acesta a atras atenția asupra faptului că „mirajul” acestei legi ar putea determina anumiți clienți, care până acum au fost buni platnici, să nu mai achite, în așteptarea unei reduceri a sarcinii fiscale.

El a mai subliniat că, din experiența altor țări, reiese că insolvența aduce mai multe dezavantaje decât avantaje.

Oficialul ARB a mai adăugat că această percepție, incorectă, are un impact asupra băncilor la nivelul portofoliilor de credite. Totodată, băncile vor avea și costuri mari și din punct de vedere logistic cu implementarea acestei legi. În acest context, ARB a cerut ca termenul de aplicare a legii să fie la 6 luni de la aprobare.


Publicat

în

de către

Etichete: