Noi obligaţii pentru băncile din România

faur

Începând cu data de 1 iulie 2016, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) va primi zilnic de la bănci o listă cu persoanele care îşi deschid sau închid un cont bancar, indiferent de calitatea acestora: persoane fizice sau juridice.

Potrivit Codului de Procedură Fiscală, băncile vor trebui să raporteze Fiscului şi datele de identificare ale persoanelor care deţin dreptul de semnătură pentru respectivele conturi.

Totodată, instituţiile de credit vor fi obligate ca, la solicitarea Fiscului, să comunice, pentru fiecare titular care face subiectul solicitării, toate rulajele şi/sau soldurile conturilor deschise la acestea, precum şi informaţiile şi documentele privind operaţiunile derulate prin respectivele conturi.

Noile măsuri ar fi trebuit să se aplice de la începutul anului, dar cum sistemele informatice ale băncilor nu au fost adaptate corespunzător în timp util, termenul a fost amânat.

Guvernul susţine că măsura prezintă avantajul constituirii, la nivelul ANAF, a unei baze de date care să fie valorificată atât în scopul identificării evaziunii fiscale, cât şi în scopul eficientizării activităţii de executare silită.


Publicat

în

,

de către