Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) a venit cu o serie de modificări asupra procedurilor de soluționare a litigiilor dintre clienți și bănci.
Astfel, a fost eliminat plafonul de 1.000 de lei, adică limita sub care nu se demarau până în prezent procedurile de rezolvare alternativă la CSALB. Acum, oricine are dreptul la soluţionarea amiabilă a litigiului.
De asemenea, în privința procedurii SAL finisată cu propunerea unei soluții, a fost introdusă etapa de Filtru derulată de Secretariatul de Procedură, în care se completează dosarul, ambele părți acceptă să intre în procedură, iar conciliatorul este confirmat de părți.
În acelaşi timp, părțile au dreptul să aibă reprezentanți legali sau mandatați, iar consumatorii pot fi reprezentați și de asociațiile de consumatori.
Conform comunicatului CASLB, în prezent, 144 de consumatori au depus cereri conforme de rezolvare amiabilă a litigiului cu un comerciant. În 27 de cazuri, în care cererile au fost conforme și documentele complete, s-au constituit dosare și au fost trimise la conciliatori. Dintre acestea, 18 sunt rezolvate, iar 8 sunt în lucru.