Programul FIDELIS: 65 milioane de lei – alocate integral

bancnote-monede-euro
Ministerul Finanțelor Publice a anunțat alocarea integrală în valoare de 64,999 milioane de lei a titlurilor de stat pentru populație subscrise în perioada 8 – 19 iunie, în cadrul Programului pilot FIDELIS, cu o maturitate de 2 ani.
Dobânda finală a fost stabilită la 2,15%, nivelul superior al intervalului de dobândă anunțat inițial, cuprins între 1,75% – 2,15%.

Investitorii au subscris un număr total de 64.999 titluri, din care 64.686 titluri de stat prin cele trei bănci din sindicatul de intermediere, BCR, BRD-Societe Generale și Raiffeisen Bank, prin intermediul unei rețele de 486 unități distribuite pe întreg teritoriul țării și 313 titluri de stat prin 6 participanții eligibili. Un număr de 27.810 titluri au fost subscrise în tranșa primară și 37.189 titluri în tranșa secundară.

Relansarea după zece ani a titlurilor de stat dedicate în exclusivitate populației prin Programul FIDELIS are în vedere crearea unui instrument alternativ de economisire, diversificarea bazei de investitori în titlurile de stat, precum și îmbunătăţirea culturii financiare a populației.


Publicat

în

de către