Premierul Victor Ponta a declarat că unica şansă reală de restructurare şi modernizare a CFR este cooperarea cu Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, menţionând că România are nevoie de susţinerea BERD şi la cofinanţarea proiectelor din fondul de coeziune şi structural, la restructurarea companiilor de stat şi la derularea proiectelor locale.
„Cel mai importat proiect pe care îl desfăşurăm în acest moment este cel legat de restructurarea şi modernizarea Companiei de Căi Ferate CFR. Consider că singura şansă reală de restructurare şi modernizare a companiei este aceea de a lucra în strânsă legătură cu BERD, a folosi creditul pe care l-am primit şi mai ales expertiza privind restructurarea unei companii de asemenea dimensiuni”, a precizat Victor Ponta, într-o conferinţă de presă comună cu preşedintele BERD, Suma Chakrabarti, aflat în vizită la Bucureşti.
Acesta a menţionat că Executivul şi-a asumat angajamentul de a duce la bun sfârşit acest proiect, despre care a spus că este esenţial pentru România.
De asemenea, premierul a arătat că România în acest moment se află într-o „situaţie stabilă şi predictibilă”, că primele date ale începutului de an sunt pozitive, însă a menţionat că, pentru ca acest trend pozitiv să fie sustenabil pe termen lung, ţara noastră „are nevoie de sprijinul, de expertiza şi de cooperarea BERD”.
Singura şansă de modernizare a CFR – strânsă legătură cu BERD
de către
Etichete: