Ministerul Finanţelor Publice a atras 500 mil. lei prin vânzare de certificate cu scadenţă la şase luni, la un randament mediu de 2,92% pe an, reprezentând cel mai redus nivel plătit vreodată pentru această scadenţă. La licitaţie, Trezoreria a primit ordine de subscriere în valoare cumulată de 1,15 mld. lei. SE planifică şi o următoare licitaţie, la care Finanţele vor să atragă 500 mil. lei prin vânzare de obligaţiuni cu scadenţa la 5 ani.
Cele circa 6 miliarde lei în titluri scadente injectate în piaţă „ar trebui să aducă o îmbunătăţire semnificativă la surplusul oricum semnificativ al lichidităţii interbancare”, estimând totodată un rezultat pozitiv la licitaţia de titluri de stat la şase luni.
Ministerul Finanţelor Publice a programat pentru luna octombrie opt emisiuni de titluri de stat în valoare cumulată de 4,75 mld. lei şi, respectiv, de 150 mil. euro.
Ministerul a împrumutat de pe piaţa internă, de la începutul acestui an, 39,061 mld. lei, la care se adaugă emisiuni în valută, interne şi externe de 3,07 mld. euro şi 1,5 mld. dolari.