Categorie: Articole
-
Persoanele juridice pot achita obligațiile fiscale cu cardul bancar la POS-urile instalate în toate unitățile teritoriale ale Trezoreriei Statului
În Monitorul Oficial nr. 102/2022 a fost publicat Ordinul Ministrului Finanţelor nr. 94/2022 privind obligaţiile fiscale şi bugetare care pot fi achitate prin intermediul cardurilor bancare la terminalele POS instalate la unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului.
-
Starea de alertă a fost prelungită!
În Monitorul Oficial nr. 114/2022 a fost publicată Hotărârea nr. 171/2022 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 7 februarie 2022, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID – 19.
-
Codul fiscal a suferit modificări!
În Monitorul Oficial nr. 92/2022 a fost publicată Ordonanța de Guvern nr. 4/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum şi pentru prorogarea unui termen. Prin actul normativ se prelungeşte până la 31 iulie 2022 termenul în care companiile pot depune cerere de restructurare a obligaţiilor bugetare, în condiţiile Ordonanţei Guvernului…
-
Acordul de împrumut dintre Comisia Europeană şi România a fost semnat!
În Monitorul Oficial nr. 1224/2021 a fost publicată OUG nr. 134/2021 pentru aprobarea Acordului de împrumut (Mecanismul de redresare şi rezilienţă) dintre Comisia Europeană şi România, semnat la Bucureşti la 26 noiembrie 2021 şi la Bruxelles la 15 decembrie 2021.
-
Noutăţi privind ajustarea preţului contractelor de achiziţie!
Legea nr. 281/2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 1149/2021, prevede aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2021 privind reglementarea unor măsuri fiscal – bugetar.
-
Procedura de acordare a eşalonării la plată, în formă simplificată!
Procedura de acordare a eşalonării la plată, în formă simplificată, de către organul fiscal central a fost aprobată de Ordinul nr. 1767/2021, publicat în Monitorul Oficial nr. 1072/2021.