Categorie: Cifre din economie
-
Velin Ganev: Legea cashback trebuie amânată pentru ajustarea cu legislația caselor de marcat
Velin Ganev, președintele Asociației Distribuitorilor de Aparate Electronice Fiscale din România, este de părere că pentru a fi aplicată Legea cashback (conform căreia magazinele au posibilitatea să acorde clienților până la 200 de lei bani lichizi) e nevoie de emiterea unei ordonanţe de amânare a termenului de aplicare, care este de 1 ianuarie 2017, întrucât…
-
Salariul minim brut pe economie, cel puţin 1.350 de lei/lună
Potrivit unui calcul, pentru a putea cumpăra produsele din coşul minim de consum lunar necesare supravieţuirii, salariul minim brut de 1.250 de lei – 925 de lei net – este insuficient, astfel că salariul minim ar trebui să se majoreze la cel puţin 995 de lei net, adică 1.350 de lei brut. La moment, Ministerul Muncii, sindicatele…
-
Ministerul Finanţelor a împrumutat de la bănci 424,6 milioane de lei
Pe 12 decembrie 2016, Ministerul Finanţelor Publice a împrumutat 424,6 milioane de lei printr-o licitaţie de obligaţiuni de stat pe patru ani şi trei luni, la un randament mediu de 2,47% pe an. Valoarea emisiunii a fost de 500 de milioane de lei, iar băncile au transmis oferte în sumă de 560 de milioane de…
-
Comparativ cu anul 2015, piaţa media din România a crescut cu 10%
Datorită investiţiile impresionante în publicitatea TV, pieţa de media a avut o creştere peste limita aşteptărilor, şi anume cu 10% faţă de anul 2015, ajungând la un total de 240 milioane de euro. Totodată, în urma acestor rezultate pozitive se aşteaptă şi alte creşteri pentru anul viitor, de 6%, ce reprezintă valoarea de 389 milioane…
-
Schema de ajutor de minimis vine în ajutorul persoanelor fizice care investesc în IMM-uri
Guvernul a aprobat un memorandum prin care s-a institut schema de ajutor de minimis, cu acordarea unor facilităţi fiscale investitorilor individuali cu scopul de a stimula alocarea de capital în întreprinderile mici şi mijlocii. „Ajutorul de minimis se acordă ca finanţare de risc, sub forma investiţiilor de capital în numerar la societăţile în care investitorii…
-
Pentru 2017, sindicatele propun 1.450 de lei pentru salariul minim pe economie
Potrivit declaraţiilor preşedintelui Blocului Naţional Sindical (BNS), Dumitru Costin, sindicatele propun 1.450 de lei pentru salariul minim pe economie aferent anului 2017, începând de la 1 ianuarie. Totodată, după întâlnirea cu reprezentanţii patronatelor, Dumitru Costin a precizat că partea patronală nu a venit cu o propunere unitară, discuţiile urmând să fie reluate. „Partea patronală a venit cântând pe mai…
-
Creşterea investiţiilor realizate în economia națională
Potrivit datelor prezentate de Institutul Național de Statistică (INS), în primele nouă luni, investițiile nete realizate în economia națională au crescut cu 4,1%, la 46,58 miliarde de lei. Astfel, creşteri s-au înregistrat la elementele de structură: – utilaje (inclusiv mijloace de transport) cu 6,6%, cu 0,8 puncte procentuale; – lucrări de construcții noi cu 4,5% cu 0,1 puncte procentuale. Pe de…
-
România înregistrează cea mai mare creştere economică din Europa al doilea trimestru consecutiv
Oficiul European pentru Statistică a publicat un comunicat conform căruia, în trimestrul III al acestui an, faţă de aceeaşi perioada a anului 2015, România a înregistrat o creştere economică de 4,6%. Aceste indice reprezintă cel mai mare ritm de creştere economică din Uniunea Europeană, indice atins pentru al doilea trimestru consecutiv. De asemenea, este de…
-
Lansarea apelurilor de proiecte în cadrul Programului Infrastructura Mare
Până pe 1 martie 2017, Ministerul Fondurilor Europene (MFE) preconizează lansarea unor noi tipuri de apeluri de proiecte în cadrul Programului Infrastructura Mare, a declarat ministrul fondurilor europene, Dragoş Dinu. “În ceea ce priveşte cele trei programe operaţionale relevante gestionate de MFE: Programul Infrastructura Mare, Programul Operaţional Capital Uman şi Programul Operaţional Competitivitate, calendarul lansărilor pentru perioada decembrie 2016-…
-
A.N.A.F. va face publice circularele interne cu privire la procedurile de lucru şi la modalităţile de aplicare a prevederilor legale
Conform unui comunicat al A.N.A.F., începând cu data de 5 decembrie, aceasta va face public circularele interne cu privire la procedurile de lucru şi la modalităţile de aplicare a prevederilor legale, constituind garantarea aplicării unitare a legislaţiei fiscale pentru toate structurile subordonate instituţiei. „Agenţia Naţională de Administrare Fiscală va face publice, din 5 decembrie, pe site-ul propriu,…