Categorie: Agricultura si silvicultura
-
Facilități fiscale pentru fermierii asociați în cooperative
În cadrul unei conferinţe de prezentare a PNDR 2014-2020, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, a declarat că agricultorii care se asociază în cooperative sau grupuri de producători ar putea beneficia de facilităţi fiscale şi de creditare, la care se adaugă stimulente financiare acordate de către stat. „Am discutat cu domnul ministru de Finanţe…
-
Subvenţii pentru fermieri în 2015
Potrivit unui comunicat remis de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), producătorii de lapte şi de carne de vită, ovine şi caprine au obţinut din Fondrul European de Garantare Agricolă circa 181 de milioane de lei. Conform datelor remise de APIA, din Fondrul European de Garantare Agricolă circa 88.000 de producători de lapte şi…
-
Gărzile forestiere au fost aprobate
Printr-o ordonanţă de urgenţă, Guvernul a aprobat înfiinţarea gărzilor forestiere, o măsură menită să împiedice tăierile ilegale de păduri. Conform actului normativ, numărul inginerilor silvici care se ocupă de verificări va creşte, iar salariile lor vor fi similare cu cele ale inspectorilor ANAF. Exportul de lemn rămâne însă în vigoare fiindcă proiectul de lege iniţiat…
-
Ajutor majorat pentru crescătorii de vaci de lapte din zone defavorizate
Guvernul a hotărât ca crescătorii de vaci de lapte din zonele defavorizate să primească un ajutor specific majorat cu fonduri totale de 3 milioane de euro, suma totală acordată acestei categorii de fermieri urmând să ajungă la 25,4 milioane de euro. Astfel, Executivul a aprobat, printr-o hotărâre, majorarea cu trei milioane de euro a plafonului alocat ajutorului specific pentru…
-
România mai are şanse de a convinge Comisia Europeană privind rambursarea plăţilor pentru proiectele de dezvoltare rurală
Secretarul de stat George Turtoi a declarat că România mai are timp la dispoziție pentru a convinge Comisia Europeană de a prelungi cu şase luni perioada de rambursare a plăţilor pentru proiectele de dezvoltare rurală din cadrul PNDR 2007-2013. Ministerul Agriculturii a solicitat Comisiei Europeane, pe lângă alte 17 state, o prelungire cu şase luni a perioadei de rambursare…
-
Fermierii au solicitat subvenții europene pentru 8,4 milioane hectare
Datele Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) arată că până la 15 iunie 2015, ultima zi în care au putut depune cererile fără penalizări, fermierii români au depus 821.056 de cereri pentru o suprafață solicitată la plată de aproximativ 8,4 milioane hectare. Astfel, numărul cererilor depuse este mai mic față de perioada similară din 2014, când…
-
Fermierii vor primi banii pentru proiectele UE începute
Potrivit ministrului Agriculturii, Daniel Constantin, toţi fermierii care au început proiecte pentru fonduri europene sau sunt în perioada de implementare vor primi banii conform sistemului actual. De asemenea, fermierii vor putea deconta sumele şi după 31 decembrie, chiar dacă cererea României de prelungire cu şase luni a PNDR 2007-2013 nu ar fi aprobată. 16 state…
-
PNDR 2014-2020: 2,4 miliarde de euro pentru dezvoltarea fermelor, infrastructură și procesare
Conform Autorității de Management pentru PNDR din cadrul Ministerului Agriculturii, beneficiarii români au la dispoziție peste 2,41 miliarde de euro din fonduri europene și naționale prin măsura M4 „Investiții în active fizice” din PNDR 2014-2020. Prin urmare, submăsura (SM) 4.1 „Investiții în exploatații agricole” are prevăzute 1,19 miliarde de euro, iar beneficiarii acestei măsuri sunt fermierii,…
-
IFN-urile pot acorda finanţare pentru proiectele realizate cu fonduri europene
Din 2015, Instituţiile Financiare Nebancare (IFN) pot acorda finanţare pentru proiectele realizate cu fonduri europene. Întrucât băncile nu au fost interesate de finanţarea proiectelor din agricultură, autorităţile au permis IFN-urilor să intre în cursa fermierilor români pentru obţinerea banilor europeni. Se pare că fermierii colaborează foarte bine cu instituţiile financiare nebancare, chiar dacă oferă împrumuturi mai scumpe…