Categorie: Imobiliare

  • Guvernul a suplimentat plafonul de garanţii pentru Programul Prima Casă

    Executivul, printr-o Hotărâre, a suplimentat cu 500 de milioane de lei plafonul de garanţii pentru anul 2016 al Programului Prima casă. Măsura Guvernului răspunde solicitărilor potenţialilor beneficiari ai programului şi ţine cont de dinamica volumelor garantate în cadrul programului şi de adoptarea legislaţiei privind darea în plată. Totodată, HG introduce prevederi în cadrul Programului Prima…

  • Volumul lucrărilor de construcţii a crescut în primul trimestru cu 1,1%

    Conform datelor publicate de INS, în primul trimestru al acestui an, volumul lucrărilor de construcţii s-a majorat cu 1,1% ca serie brută şi cu 2,0% ca serie ajustată, în comparaţie cu perioada similară a anului 2015. Astfel, pe elemente de structură s-au consemnat creşteri la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente şi la lucrările de reparaţii capitale cu 17,3%, respectiv…

  • Plafonul de garanţii pentru Prima Casă va fi suplimentat cu 500 de milioane de lei

    Ministerul Finanţelor Publice a propus suplimentarea plafonului de garanţii aferent acestui an cu suma de 500 milioane de lei. Măsura răspunde solicitărilor potenţialilor beneficiari ai programului şi ţine cont de dinamica semnificativ crescută a volumelor garantate în cadrul programului şi de adoptarea legislaţiei privind darea în plată. În 2016, până la data de 1 mai…

  • OUG pentru implementarea directivei UE privind creditele ipotecare se află pe circuitul de avizare

    Purtătorul de cuvânt al Guvernului a informat că ordonanţa de urgenţă care va implementa Directiva 17/2014 a UE referitoare la creditele ipotecare, care trebuia implementată de România până la data de 15 martie 2016, se află pe circuitul de avizare şi în cel mult 3 săptămâni va intra în dezbaterea Executivului. Afirmaţiile au fost făcute de…

  • Klaus Iohannis a promulgat Legea dării în plată

    În data de 28 aprilie, președintele Klaus Iohannis a anunțat că a promulgat legea dării în plată, precizând că va fi publicată în aceeaşi zi în Monitorul Oficial. Legea va intra în vigoare la 15 zile de la publicarea în Monitor. Iniţial, preşedintele a cerut Parlamentului reexaminarea legii dării în plată, iar ulterior a constat…

  • ANCPI: Numărul tranzacţiilor imobiliare s-a majorat cu circa 6% în primul trimestru

    Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI) a informat că în primul trimestru al acestui an, numărul tranzacţiilor imobiliare a urcat la 211.901. Cele mai multe contracte au fost înregistrate în Bucureşti – 20.377, Ilfov – 11.438 şi Timiş – 10.397. De asemenea, în luna martie au fost tranzacţionate 89.724 de imobile în toată ţara,…

  • Analiza de risc la securitatea fizică

    Conform legislației în vigoare, analiza de risc la securitatea fizică este un document obligatoriu pentru toate societățile comerciale, indiferent de natura capitalului social, care dețin bunuri sau valori cu orice titlu și sunt obligate să asigure protecția acestora. În Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor este prevăzută lista entităților care trebuie să…

  • Asigurările de locuinţe au o marjă de profit de 15-20%

    Aurel Badea, responsabil secţiunea asigu­rări de bunuri şi proprietăţi din cadrul UNSAR (aso­ciaţia profesională a asigură­to­rilor), a afirmat că poliţele facultative pentru locuinţe aduc o marjă de profit de aproximativ 15-20% pentru asi­gu­rători, iar în aceste condiţii se numără printre cele mai profitabile produse vândute în piaţa locală. Totuşi, asigurătorii întâmpină o problemă: aceste poliţe scad…

  • Legea dării în plată a fost adoptată

    În data de 13 aprilie 2016, Camera Deputaţilor a adoptat Legea dării în plată cu o majoritate de 207 voturi „pentru”, un vot „împotrivă” şi o abţinere. Iniţiatorul legi dării în plată, deputatul PNL Daniel Zamfir, a declarat că, prin reexaminarea legii, Parlamentul a dispus modificarea actului normativ în acord cu observaţiile preşedintelui. Astfel, s-a…

  • Programul de acțiune pentru 2016 privind reducerea riscului seismic, a fost aprobat

    La 30 martie 2016, Guvernul României a aprobat Programul de acțiune pentru 2016 privind proiectarea și executarea lucrărilor de intervenție pentru reducerea riscului seismic la construcțiile cu destinație de locuință multietajată. În acest context a fost alocată suma de 25 de milioane de lei pentru anul curent. Programul de acțiune pentru 2016 vizează 80 de…